Alegeri in Kenia

Din prima zi cand am ajuns in Kenia, cu doua luni inainte de alegerile generale, plutea in aer o asteptare tensionata. In fiecare zi, timp de sapte saptamani, intrebam in stanga si in dreapta  daca alegerile, spre deosebire de 2007, vor fi pasnice. Primeam raspunsuri optimiste. Spre sfarsitul lui ianuarie s-au organizat alegeri in interiorul partidelor pentru nominalizarea candidatilor. Si lucrurile nu au decurs tocmai pasnic. Dupa acest episod, primeam raspunsuri timid-optimiste. Cu cat ma apropiam de plecarea din Kenia, cu atat optimismul se transforma in pesimism. Cu o zi inainte de plecare, candidatul cu a doua sansa l-a depasit in sondaje pe favorit. Sansele pentru o victorie neta a unui candidat din primul tur sunt aproape nule.

Timpul petrecut in Kenia a fost suficient sa ma contamineze cu interesul pentru deznodamantul acestor alegeri. Si asta din admiratie fata de societatea keniana . Am vazut, atat cat poti percepe in cateva saptamani, o societate foarte motivata sa evolueze, foarte dornica de occidentalizare, bunastare si transparenta. O societate care incearca, acum, la 50 de ani de la independenta, sa elimine faliile create intre triburi, - 42 la numar-, o societate care a inteles ca pariul pe educatie este singurul care ii va asigura o adevarata dezvoltare. O societate cu doua viteze, precum cea romaneasca : o jumatate care beneficiaza de pe urma fluxurile economice si informationale internationale si o jumatate total dependenta de pamant, care abia intra in modernitate.

Alegerile generale precedente, din 27 decembrie 2007, au antrenat conflicte inter-tribale, alimentate de discursurile clasei politice. Peste 1000 de persoane au murit si mai mult de jumatate de million au devenit refugiati interni, fiind obligati sa-si paraseasca pamantul si locuintele. Iar cele mai multe conflicte au fost in Rift Valley, o regiune foarte fertila, cel mai insemnat bazin de productie agricola al tarii : cafea, ceai (numai ceaiul, cafeaua si fructele constituie un sfert din totalul veniturilor din exporturile keniene, Kenia fiind al treilea cel mai important exportator de ceai negru din lume), cereale, fructe. Si este zona unde impartirea discretionara a pamantului intre triburi sta la baza majoritatii conflictelor interetnice de astazi. Conflictele nu sunt alimenatte in mod necesar de resorturi etnice, ci de accesul la resurse, iar cand jumatate de tara traieste sub pragul saraciei, lupta pentru principala sursa de supravietuire, in cea mai fertila zona din Africa de Est, nu se opreste pana cand nu se echilibreaza accesul tuturor.

E totusi simbolic faptul ca la exact 50 de ani de la independenta, in lupta politica se infrunta fiii primilor oameni de stat ai Keniei: Uhuru Kenyatta, fiul primului presedinte, si Raila Odinga, fiul primului vicepresedinte, inlaturat de la putere de presedinte. O vicenda ce dureaza de jumatate se secol. Uhuru Kenyatta are 51 de ani si conduce afaceri prospere, indeosebi multumita pamanturilor pe care tatal lui le-ar fi luat abuziv in primii ani de independenta. Raila Odinga, are 68 si tine in el o frustrare crescanda : a pierdut alegerile din 2007, in urma unor puternice acuzatii de fraudare din partea presedintelui actual, Mwai Kibaki. Din 2008, pentru a linisti apele, a acceptat o intelegere in care a impartit puterea cu presedintele de pe pozitia de prim ministru. Dar in realitate nu a beneficiat de multa putere, echipa lui fiind anvelopata de oamenii presedintelui. Kenyatta provine din randul Kikuyilor, iar Odinga este Lou (se pare ca si tatal lui Barack Obama ar fi tot din acest trib). Sau altfel spus, se infrunta grupuri care se simt nedreptatite de Kikuyu pentru ca acestia controleaza finantele si pamanturile din Rift Valley – Lou, Kalenjin si aliatii lor, si Kikuyu si aliatii lor, care sunt foarte mobili, intreprinzatori si dornici sa nu isi piarda avantajele acumulate prin controlul administratiei si finantelor in ultimii 50 de ani.

Situatia se complica, si atrage atentia internationala, si datorita faptului ca Uhuru Kenyatta si vicepresedintele candidat din partea sa sunt acuzati de instigare la crime contra umanitatii, prin incurajarea violentei postelectorale din 2008, si urmeaza sa se prezinte in fata tribunalului special instituit de Curtea Penala Internationala de la Haga. Echipa lui promite sa se achite de guvernarea tarii, acest proces fiind o ocazie pentru ei sa-si demonstreze nevinotia. Raila Odinga alimenteaza temerile ca statele donatoare, in frunte cu SUA, ar izola politic si economic Kenia daca ar trebui sa trateze cu un suspect de crime contra umanitatii. Si ca ar fi hilar ca tara sa fie guvernata prin Skype. Kenyatta pare sa fie mai inventiv si mai agresiv in campanie, spunand despre echipa sa ca ar fi una tanara si in pas cu timpurile, o echipa « digitala », in timp ce Odinga si echipa lui ar fi in era analoaga si, deci, depasiti.

Dar pe ultima suta de metri, Kenyatta pare sa fi recuperat puternic din decalaj si pare sa conduca dansul. Ca sa castige din primul tur, ar vea nevoie de o majoritate absoluta si de cel putin un sfert din voturi in jumatate din regiuni. Ceea ce pare imposibil. Cu siguranta va fi un al doilea tur de scrutin. Multe lucruri s-au schimbat si se fac eforturi din partea tuturor actorilor sa se evite violentele. Constitutia a fost schimbata si s-a implementat o descentralizare puternica, s-a instituit un nou sistem de vot prin amprente digitale, pentru a minimaliza riscul de fraudare (avand in vedere referendumul din « vara vrajbei noastre », poate ca nu ar fi rau sa investeasca si Romania intr-un astfel de sistem), o Comisie Electorala Independenta, cu puteri extinse a fost instituita, iar societatea civila s-a monbilizat puternic pentru a transmite mesaje pacifiste.

Puterile occidentale, in special Statele Unite, urmaresc cu mare interes evolutia si vor, mai presus de orice, sa evite derapajul unei tari stabile si cu tendinte occidentalizante intr-o zona in care de 20 de ani au fost numai conflicte. Cornul Africii este o sursa de conflicte : datorita clanurilor, in Somalia ; islamistilor, pana de curand, intre Sudan si Sud Sudan ; intre putere si opozantii care militeaza pentru liberatati democratice in Etiopia si Eritreea, iar grupurile jihadiste din Somalia intregesc centura de rebeli ce cuprinde toata zona Sahelului, de la Atlantic, din Mauritania, pana la Oceanul Indian. In acest context, Kenia pare sa fie un capat de pod, puternic finantat de SUA (peste 600.000 de dolari in ultimii ani), cu potential de a deveni un aliat al Occidentului cu mai multe capacitati decat Djibuti in acea zona.

Nairobi. Principalul parc. Cu doua saptamani inainte de alegeri, a fost organizata, pe parcursul unui weekend intreg, o intalnire cu mesaj pacifist la care candidatii a trebuit sa se angajeze in fata multimii ca nu vor instiga la violenta pre si postelectorala.

Mizele sunt mari. Pentru societatea keniana, sa-si vindece ranile dupa violentele din 2008 si sa puna bazale unei distributii mai echitabile a resurselor si a unei dezvoltari durabile; pentru Occident, sa aiba un aliat puternic intr-una dintre cele mai sarace si conflictuale zone ale lumii, care alimenteaza terorismul si pirateria.