Mombasa nu imi spunea aproape nimic inainte de ajunge pe Coasta de Est. Cumva acest nume isi facuse loc in mintea mea, dar n-as fi putut sa-l asociez cu nimic precis. Facea parte din categoria acelor orase cu o sonoritate mitica, despre care nu stii multe date concrete, dar carora imaginarul le atribuie o aura aparte. Acum, dupa ce am locuit sapte saptamani, asociez acest oras cu nuanta smaraldului, containere de marfa, trafic infernal si un fusion de culturi.

Sa le luam pe rand, de la coada la cap. Desi nu foarte intins, fiind, in fapt o insula, orasul impresioneaza prin diversitatea arhitecturala, fara sa se poata lauda cu un patrimoniu exceptional. Fortul Jesus este o exceptie, recunoscuta ca atare de UNESCO. Cei peste o mie de ani –orasul ar fi existand din 900 AD – se regasesc in amprenta arhitecturala a orasului vechi : influente arabe, portugheze, indiene, coloniale, utlitar-saiezeciste.

Arabii au fost dintotdeauna in Mombasa –numele orasului derivand chiar din araba. A fost un nod important in comertul din Oceanul Indian, avand legaturi cu Persia, sudul Indiei si China inainte de venirea lui Vasco da Gama in 1498. Se comercializau in principal condimente, aur si fildes. In zona unde este amplasat portul, se intampla un fenomen destul de rar: un rau preexistent a fost inghitit de apele oceanului, ceea ce face ca ambarcatiunile mari sa poata acosta cu usurinta (in swahili numele portului este Kilindini, adica « adanc »). O rada excelenta, asadar, de unde si bataliile date pentru controlul ei de-a lungul secolelor.

Portughezii au facut din Mombasa principalul avanpost in Africa de Est si pentru a-si mentine acest avantaj, dupa ce sultanul local dadea semne de nesupunere, au decis sa construiasca un fort (sonoritatea portughezei este cuceritoare): Fortaleza de Jesus de Mombaça. Finalizat in 1596, aproape impecabil conservat, desi interiorul este auster, a cazut definitiv in mainile armatei Sultunatului Oman in 1698, ceea ce a condus, prin efect de domino, la cucerirea de catre omani a tuturor posesiunilor portugheze de pe coasta, pana in Mozambic. Prin urmare, Mombasa a intrat in componenta Sultanatului Omanului si Zanzibarului pana in 1886, cand aproape tot litoralul a ceea ce este Coasta Kenyei de astazi a fost concesionat in scopuri comerciale Asociatiei Britanice a Africii de Est. Curand, Imperiul Britanic avea sa decreteze aceasta zona, extinsa intre timp pana in inima Ugandei, Protectorat britanic. Treizeci de ani mai tarziu, Kenya devenea de iure colonie britanica. Pana la independenta, in 1963 .

Odata cu venirea britanicilor, tot mai multi indieni au inceput sa se instaleze in Kenya. O parte dintre ei ca forta de munca calificata pentru constructia caii ferate Kampala-Mombasa, dar in principal atrasi de oportunitatile comerciale. Iar amprenta acestui du-te-vino de popoare se pastreaza in micul, dar densul, centru vechi al Mombasei. Influenta araba se simte la cladirile din portul vechi decorate cu superbe ancadramente sculptate – in piatra sau lemn – cu motive vegetale si geometrice, moschei si cismele de doua ori mai in varsta decat statul kenyan insusi. Apoi, sunt templele indiene, albe, inalte si atat de simple si clare prin exterior, dar atat de indoldorate prin interior. Si cartierul indian cu magazine multe, unul langa altul indicand, daca mai era nevoie de evidente, principala provenienta a capitalului local. In centrul modern, copiile provinciale ale unor cladiri neoclasice britanice adapostesc banci, agentii de turism si alte institutii coloniale cazute in desuetudine. Tanarul si independentul stat kenyan a ridicat in anii ’60-’70 multe cladiri edilitare, in stil retinut, aproape sobru, facand ca zgarie-norii din sticla sa para sa se fi itit dintr-un film SF. Orasul vechi este ca un puzzle cu elemente din jocuri diferite – trebuie neaparat sa mergi la cateva date istorice sa stii care bucata se potriveste cu ce epoca.

Mombasa nu scapa de cliseul orasului subsaharian contemporan : blocat, totalmente blocat din cauza traficului. Daca esti turist, hotelurile sunt la buza plajei, dar daca ai obligatii profesionale poti petrece pana la 45 de minute pentru a parcurge cativa kilometri. Orasul, adica insula, este conectat de uscat – unde traieste majoritatea celui un million de locuitori – printr-un singur pod, ceea ce creeaza zilnic un « gat de sticla » la intrarea in oras. Desigur, noxele sunt bonusul acestei suferinte solidare a navetistilor. La care se adauga o alta specificitate a vietii africane : o mare parte a vietii economice si sociale se desfasoara in strada. Ceea ce face si mai irespirabil aerul incarcat de praf, noxe si lipicios de caldura matinala.

O buna parte a acestui trafic se datoreaza tocmai statutului privilegiat pe care portul Mombasei il are in regiune : principala poarta de acces a bunurilor catre Kenya, Uganda, Sud Sudan, Ruanda, Burundi si RD Congo. Altfel spus, in jargon geopolitic, Coridorul de Nord. Alternativa estica spre inima Africii este Dar es Salam, in Tanzania, dar distantele mai mari si birocratia autoritatilor tanzaniene (coroborata cu suspiciuni de coruptie) retrogradeaza acest port. De altfel, Kenya a sesizat enormul potential de dezvoltare (90% din importurile ugandeze, de pilda, tranziteaza Mombasa) si intentioneaza sa contruiasca la nord, in Lamu, un alt port, alte rute, dar si o conducta pentru petrolul sud sudanez. In preajma alegerilor kenyene din 4 martie, mediul de afaceri din regiune era intr-o suspensie incordata a activitatii. In 2008, in timpul violentelor postelectorale din Kenya, companiile din tarile fara acces la mare au suferit pierderi financiare importante pe care acum le reclama in tribunal si la forurile politice ale Comunitatii Africii de Est. In 2013, s-au facut stocuri de marfuri si carburanti, in Uganda pretul la pompa crescand simtitor in saptamana in care s-au numarat voturile (caci, din cauza unei defectiuni a sistemului electronic de numarare a voturilor, rezultatele alegerile prezidentiale din Kenya au fost comunicate abia sambata, nu miercuri, cum prevedea legea electorala). In concluzie, orice problema la Mombasa reverbereaza, cu efectul multiplicator al unui tsunami, in intreaga regiune.

Dar inainte de orice, Mombasa este plamanul turistic al Kenyei. Este o sursa de venit cruciala, asa incat infrastructrura este adaptata pe masura. In principal, vii aici pentru litoral si safari. Oceanul Indian are nuanta smaraldului, cu accente de verde unde se afla vegetatie subacvatica, si atat de clar ca poti zari pesti colorati, ca in acvariu, stelele de mare si corali. Nisipul alb al plajelor este fin si fainos. Dupa scaldat, obiceiul localnicilor este sa se unga cu nisip pe corp de parca ar fi o crema binefacatoare. Rezultatul : niste razboinici zulu gata de atac. Plajele sunt pentru toate gusturile, de la cele private, retrase si linistite, la cele superturistice cu bar langa restaurant langa hotel, vanzatori de bijuterii, sculpturi, tesaturi si suveniruri, totul pe fonduri muzicale pentru toate gusturile (un fel de litoral romanesc mai curat si mai putin agresiv pentru timpane).

Aici poti face tot ce iti trece prin minte legat de sporturi acvatice : pescuit de agrement, windsurfing, snorkeling, diving, schi acvatic. Exista si optiuni mai putin solicitante : plaja, piscina, spa, leneveala la umbra cu cocktailuri din fructe proaspete (papaya, mango, ananas, fructul pasiunii). In concluzie, Mombasa m-a facut sa cred ca paradisurile exotice din revistele de voiaj nu sunt mituri. Viata de noapte este pe masura, cu tot ceea ce presupune, iar tot ceea ce in Europa se obtine cu discretie si la preturi ridicate, aici se exhiba agresiv la tot pasul. Cafenele, puburi si terase detinute de europeni iti dau cateodata impresia ca esti pe litoralul mediteraneean.

Eleganta maasai. O poza etnografica ca in National Geographic.

Dansul pe verticala. de remarcat sandalele tradionale maasai. Maasaii isi cumpara textilele din Tanzania.

Cafenea din Mombasa. Printre multele localuri detinute de europeni. De neuitat inghetata de mango si fructul pasiunii. 

Femeile isi asteapta intrarea la dans.

Printre distractiile oferite turistilor pe plajele din Mombasa, o plimbare cu dromaderii.

Ca in acvariu. O plimbare cu barca cu fund de sticla in apele Oceanului Indian. 

Stele si arici de mare.

Fortul Jesus, picturi murale din vremea portughezilor.

Fortul Jesus. Interior.

Arhitectura coloniala.

Banca Nationala a Kenyei, arhitectura coloniala.

Ghidul nostru maasai ne explica tehnica de contructie a acasei. Durata de viata a casei de aproximativ 5 ani.

In dormitorul unui maasai. 

Un cantecel pentru vizitatori, in clasa.

Doamna profesoara.

Tehnica maasai de aprindere a focului cu doua bete si iarba uscata da rezultate.

Pe langa safari, despre care am scris mai demult, un must al experientei turistice in Kenya este vizitarea unui sat de maasai. Tribul, desi nu foarte numeros, a capatat un renume international datorita obiceiurilor lor, curajului cu care isi disputa teritoriul si isi arata barbatia in lupta cu animelele savanei – in traditia tribului, pe langa circumcizie, intrarea in maturitate trebuia dovedita prin uciderea unui leu –, traditionalismului in care continua sa-si oranduiasca viata. Desigur, aceste vizite nu sunt chiar autentice. Ai impresia ca te afli intr-un muzeu viu in care traseul este organizat eficace si punctat cu principalele lucruri pe care trebuie sa le retii despre ei. Pasul unu : seful tribului iti prezinta comunitatea, scoala (unde se monteaza un fel de cantare scurta pentru turisti), pentru devenirea careia platesti taxa de « intrare in sat », si casele diversele sale sotii. Pasul doi : ti se prezinta tehnica de constructie a caselor : lemn, lut si balegar de elefant, o varianta mai rudimentara a caselor noastre de paianta. Incaperile sunt intunecoase, scunde, cu niste sparturi in loc de ferestre si incredibil de putina lumina (oricum viata se desfasoara afara, in mijlocul comunitatii). Patul din dormitor e un fel de lavita acoperita cu lut. O pile uscata de vaca tine loc de cuvertura. Faci o poza si iesi rapid. Nimic nu te invita sa zabovesti. Pasul trei : aprinderea focului in traditia maasai. Nu ai nevoie de pietre, ci de doua bucati dintr-un anumit tip de lemn care se gaseste numai aici si iarba uscata. Freci cele doua lemne si cand incepe sa iasa putin fum, le apropii de iarba. La sfarsitul experimentului, esti invitat sa cumperi betele sa faci foc la tine acasa. Pasul patru : dansul. Maasaii danseaza, sau, mai bine zis, sar drepti ca niste sulite, in acompaniamentul unor icnete ascutite, pe diverse voci. Din cand in cand, acest ritm monoton este punctat de un tipat ascutit si un salt inainte. Intai danseaza barbatii, apoi femeile. Pentru o experienta turistica completa, esti invitat sa iei parte la dans si ti se ofera rolul conducatorului de grup. Pasul cinci : pe doi capriori se improvizaeza o tejghea pe care femeile intind suveniruri de vanzare. Nu ai timp de multe intrebari, totul este pe repede inainte, iar realitatea atat de diferita te covarseste. Iti spui ca iti continui cercetarea pe internet, multumesti si te intorci la masina.