Pe urmele impala si a regilor Bugandei
De cum aterizezi in Entebbe totul este net, curat, organizat, peluzele
dimprejur au o manichiura perfect englezeasca. In aeroport, cozile sunt lungi,
dar avanseaza foarte rapid. Altfel decat in Africa Occidentala unde vamesii te
privesc gol, cu o mina somnolenta, si lungesc procedurile si asa rudimentare. Unica
artera ce leaga aeroportul principal al Ugandei de capitala este flancata de
vile cochete, magazinase, multe improvizate in containere de otel, restaurante,
baruri, tarabe, piete ad-hoc si grape de banane plantain pitite la umbra
cartoanelor. E duminica dupa-amiaza, toata lumea e la sosea.
Cum te apropii de Kampala apar primele blocaje in trafic, claxoanele
fluiera din toate directiile, oamenii traverseaza haotic si te miri ca ajung in
viata pe partea cealalalta. Orasul este pe sapte coline, se zice, dar in jur
sunt dealuri cat vezi cu ochii. Cateva cladiri noi, mandria de sticla si otel a
orasului, dau un aer de capitala acestei asezari de vile: Parlamentul, hotelul
Hilton, cladirea Institutului National de Statistica, un magazin universal
optzecist, banci si mall-uri recente.
Kampala este incredibil de verde - prin vegetatie - si incredebil de
rosie - prin culoarea solului. Are ceva din ritmul domol al unui oras de
provincie, dar si farmecul unuei capitale discret-cosmopolite. Desigur, ca in
toate orasele africane, luate cu asalt de muncitorii veniti in cautare de lucru,
exista cartiere de colibe unde locuiesc mii de oameni fara conditii sanitare
decente, cu electricitate furata de la stalpii de la sosea. Chiria aici nu e
ieftina, echivalentul a ceea ce castiga timp de o saptamana un muncitor, chiar
doua, daca locuinta are curent, toaleta si camere separate de ale vecinilor. Daca
in Kampala saracia nu pare a fi atat de prezinta ca in alte orase africane, in
medie in Uganda, mai ales in mediul rural, unul din trei locuitori traieste in
conditii de saracie extrema. Infrastructura rutiera este in buna stare, desi
insuficienta pentru nevoile celor aproape doua milioane de locuitori.
Nimic nu lipeseste acestui oras cochet : restuarante europene,
baruri, galerii de arta si cinema in aer liber, doua teatre, librarii bine
garnisite cu literatura internationala si de specialitate, cluburi de umoristi.
Gradinile ii dau un farmec deosebit: bar, restaurant ori cafenea, e rar sa nu
fie la umbra copacilor, printre tufele de bougainvillea. Viata de noapte a
Kampalei e celebra in Africa de Est, pana si kenieinii recunosc ca este peste
ceea ce ofera Nairobi. In plus, nu e foarte scump, iar ceea ce ti se serveste
este de calitate. Multi albi isi vad de viata de zi cu zi printre loalnici, in
cartiere populare, circuland in mijloace de transport in comun ori pe boda boda. Semn ca sunt bineveniti, ca
sunt in siguranta. De altfel, pentru multi occidentali Kampala pare sa fie
decorul potrivit pentru a-ti transpune in realitate vise ce ar fi irealizabile
in tarile de origine, suprapopulate si prea scumpe. Restaurantele, cafenelele,
galeriile de arta, terasele sunt dispuse in mijlocul unor peisaje superbe, sunt
iluminate difuz, precum casele de hobbiti, iar mobilierul si decorul tradeaza
dorinta de a materializa fanteziile aristocratice.
Diminetile in Kampala sunt ca un inceput de lume: razele de soare
patrund timid prin valul de ceata in levitatie printre dealuri. O caldura
proaspata invaluie repede orasul. Totul in jur iti da un sentiment de tihna.
Pe langa viata nocturna a orasului, pe timp de zi poti vizita locurile
sacre ale Regatului Buganda – palatul regal, Parlamentul, mormintele familiei
regale –, Moscheea lui Gaddafi, muzeul national, pietile de artizanat,
cafeneaua A Thousand Cups. Daca ai
timp, poti face excursii de o zi la Entebbe, pentru a profita de peticul
de plaja nisipoasa de pe malul Lacului Victoria sau la Jinja unde poti admira o
superba arhitectura coloniala si ghici, zic bine, discretul izvor al Nilului.
Ganda, Luganda, Buganda, Uganda
Kampala, alaturi de Entebbe, constituie centrul administrativ al Regatului
Bugandei. La sfaristul secolului al XIX-lea, dupa ce europenii hotarasera la
Berlin carei metropole europene ii revine ce parte a Africii, englezii au
patruns intr-un teritoriu cu o lunga traditie de organizare politica. Inca din
secolul al XIV-lea, Regatul Bugandei, locuit de tribul ganda, de limba bantu, era
constitut in monarhie ereditara, condusa de un kabaka. In 1894, cand Imperiul Britanic a declarat Uganda
protectorat, Regatul Bugandei a fost incorporat, alaturi de alte patru regate
de limba bantu, in aceasta noua formatiune politica. Regatul si-a incetat
existenta formala timp de 27 de ani pana in 1993 cand actualul presedinte,
Yoweri Museveni, a reinstaurat autonomia culturala a acestor regate intr-un
sistem paralel cu organizarea administrativa republicana. Desi nu se bucura de
putere politica reala, regele si organizarea monarhica sunt recunoscute ca
atare.
Baganda este populatia cea mai numeroasa dintre triburile ce constituie
Uganda de astazi, unul din cinci cetateni ugandezi fiind Baganda. De altfel,
numele tarii este o adaptare dupa numele acestui trib, iar numele capitalei
inseamna, in luganda « locul unde paste impala ». Primul presedinte
al Ugandei independente a fost chiar regele Bugandei, fiind inlaturat de
primul-ministru de atunci, Milton Obote, care a dezlantuit o teribila epurare
etnica in 1967. Pana in ziua de astazi, Uganda nu a cunoscut o tranzitie
democratica de la un presedinte la altul. Ultimii 50 de ani sunt un lung sir de
lovituri de stat militare si abuzuri contra diverselor populatii bantu si
nilitice, iar tribul ganda a fost mereu in centrul acestor atacuri :
Milton Obote (1967), Idi Amin (1971), Milton Obote din nou (1979-1985), un
intermezzo de 5 luni cand un alt colonel a condus tara si Yoweni Museweri, din
1986, « ales » pana cel putin in 2016. Perioada cea mai neagra este
cea a lui Idi Amin, cand au fost ucisi peste 300 000 de oameni.
Langa palatul regilor Bugandei am vizitat un centru de detentie de pe vremea lui Idi Amin. Aici erau trimisi la
moarte lenta prizonierii politici. Erau legati la ochi, aruncati intr-o masina
si plimbati ore in sir ca sa ramana cu impresia ca sunt dusi la sute de
kilometri distanta. Apoi erau adusi aici, la doar cateva cateva sute de metri
de palatul regilor Buganda. Victimele, membri ai familiei regale si apropiatii
lor, dar si sefii traditionali ai triburilor ganda, erau aruncate in celule ca
niste saci de nisip, unele peste altele (cateva sute de persoane intr-o
incapere de pana in 30 de metri patrati). Buncarul era organizat ca un
vagon : cinci celule in sir pe stanga, un culoar, la dreapta. Culoarul era
umplut cu apa aflata sub tensiune, astfel ca cine incerca sa fuga murea
electrocutat. Odata aruncati aici, oamenii erau lasati sa moara, fara apa,
mancare, lumina, iar o data pe saptamana cadavrele erau prelevate si aruncate
in Lacul Victoria. Pe peretii inca se mai vad amprentele zbaterilor pentru
supravietuire.
Lubiri
este resedinta oficiala a regilor Bugandei. Este bine intretinuta pe
dinafara, pentru ca in interior nimeni, in afara de familia regala, nu poate
patrunde. De altfel, pe perioada
colonizarii, britanicii nu si-au permis sa incalce aceasta regula. Nu si
militarii condusi de Idi Amin, care, in 1966, la ordinul lui Milton Obote,
primul-ministru la data respectiva, au luat cu asalt resedinta. Regele a reusit
sa scape si sa fuga in exil in Statele Unite. Garda sa si toti cei care au
sarit in ajutorul lui au fost ucisi si aruncati in gropi comune. Palatul a fost
distrus aproape integral, monarhia inlocuita cu republica militara si o feroce
“vanatoare de vrajitoare” dezlantuita.
Ghidul nostru – al meu si al unor indieni intorsi pentru prima data dupa
treizeci de ani in Uganda, dupa ce fusesera siliti de Idi Amin sa fuga in exil
– este o doamna imbracata modest, dar foarte informata si umila. Pe langa
palatul in sine si centrul de detentie, ne prezinta niste masini arse de pe vremea
asaltului, cateva foste garnizoane delabrate unde locuiesc sotii de fosti
militari cu copii, printre ruine, multi bananieri si vegetatie salbatica. Complexul
are un aer bizar. Este ingrijit in perimetrul palatului propriu-zis, dar daca
faci un pas in afara peluzei oficiale, un sentiment de abandon pune stapanire
pe tine. Fata in fata, legat printr-o sosea in linie drapta, Parlamentul Bugandei.
La picioarele palatului, o superba panorama
asupra centrului Kampalei.
Locul cel mai incarcat de spiritualitate pentru Regatul Bugandei este Kasubi, necropola regala, un loc aflat
pe lista obiectivelor protejate UNESCO. Este un complex de case circulare, cu
acoperisuri de paie, pe suporti de tulpina de bananieri (de altfel, in gluma, regiunea
in care se afla Regatul Bugandei este supranumita maatoke, de la pireul din banane servit garnitura la aproape orice
fel de mancare si orice ora din zi). In centrul acestui ansamblu era amplasat
mormantul a patru regi ce au domnit de la mijlocul secolului al XIX-lea pana in
1969. In 2010, structura care adapostea aceste morminte a ars complet.
Osemintele regilor au fost recuperate, iar acum sunt temporar expuse pe jos
intr-o casuta rece, cu peretii din beton nefinisat. Impropriu spus
« expuse » caci sunt acoperie cu prelate facute din scoarte de copac.
Tot aici locuiesc rude indepartate ale fostilor regi care ingrijesc mormintele
familiei regale. Acoperisurile acestor case trebuie sa reprezinte o conexiune
cu generatiile din urma. Pentru fiecare predecesor - femeie si barbat -care a
supravietuit in constiinta familiei prin traditie orala, se construieste cate
un inel pe interiorul acoperisului. Cu cat ai radacini mai adanci, cu atat
acoperisul va fi mai inalt. In interior, doua incaperi : adulti si copii.
Camera copiilor nu are deloc iluminare naturala. Ghidul imi explica ca in
traditia baganda copiii trebuie sa fie privati de conditii de viata
confortabile pentru a parasi cat mai repede casa parinteasca. Desi complexul in
sine, aflat in reconstructie, nu ofera mult, vizita este foarte indicata pentru
a patrunde cu adevarat in universul oamenilor din jur.
Moscheea lui Gaddafi se impune prin lux, dimensiuni si panorama. Am
fost surpins sa descopar ca in mintea multor africani, Gaddafi este un exponent
al panafricaismului, un personaj nici pe departe nefrecventabil, ba exemplu de tatuc
protectiv al Africii negre. Era visul lui Gaddafi sa creeze un fel de Statele
Unite ale Africii, doar ca intrumentele « diplomatice » la care a
recurs – declaratii excentrice, incursiuni armate in aproape toate statele
vecine din Africa sub-sahariana si finantarea unor grupuri teroriste – nu a
gasit prea multi admiratori. Printre operele sale din Africa se numara si o
moschee din Kampala. In vizita in aceasta moschee m-am simtit ca in vizita la
Casa Poporului. Ti se
povesteste doar despre metri patrati, tone de materiale, valoarea investitiei
si alte asemenea, exprimate in cifre. Din pacate nu am simtit nicio secunda ca
ma aflam intr-un spatiu dedicat intalnirii cu sacrul. Vitraliile si
candelabrele sunt superbe, dar minaretul este de departe motivul pentru care
acest obiectiv ar trebui vizitat : la picioarele lui se desface o
Kamapala linistita, cu un aer de statiune montana. Doar invalmaseala din
pietile Owino si Naksero si din statia de matatu
tradeaza faptul ca ai doua milioane de vecini.
Desi Uganda este o mare producatoare de cafea – soiul robusta,
puternica, aproape rosie cand este bine preparata –, cultura cafelei si a
cafenelelor este una recenta. Desi se estimeaza ca unu din cinci ugandezi isi
castiga existenta din cafea, foarte putini consuma. Asemenea vecinilor lor
kenyeni, ugandezii sunt dependenti de ceaiul negru servit cu lapte. Michael, un
antreprenor local, si-a propus sa difuzeze in randul ugandezilor placerea
servirii cafelei. Este proprietarul cafenelei
A Thousand Cups, amplasta
convenabil chiar langa piata de artizanat, pe Buganda Road. Desi espresso-ul
servit aici nu este cel mai bun din oras, toti porii incaperii respira
cafea : clientii isi pot alege cafeaua boabe direct din sacii expusi la
tejghea, pot sa guste retete locale de preparare a cafelei si pot, daca au
norocul sa nu fie unicii doritori – cum a fost cazul meu –, sa participe la un coffee safari timp de o zi. Conceptul de
coffee safari, pe care Michael l-a inventat, presupune o zi de vizite pe urmele cireselor
de cafea din plantatie in espressor : vizita la fermieri, in unitati de
procesare si de analiza calitativa, incheiindu-se cu o degustare de diferite
tipuri de cafea.
Inevitabil, cand locuiesti cateva saptamani sau chiar luni intr-un oras
nou, mai tarziu sau mai devreme iti incolteste in minte intrebarea « as
putea sa locuiesc aici ? ». Cred ca, din ce am vazut pana acum,
Kamapala este orasul unde, cel putin pentru o perioada, as putea locui
linistit. Pentru ca, dincolo de arhitectura, de viata boema si utilitati la
indemana, ugandezii sunt primitori, blanzi, deschisi si nu au resentimente
post-coloniale.
|
Sediul televiziunii publice. |
|
Parlamentul Ugandei |
|
Marabut - elegant ca un flamingo si mare cat un pelican. |
|
Hotel in centrul orasului. |
|
Cand am intalnit acest marabut, m-am oprit, din instinct. Nu stiam la ce fel de reactie sa ma astept. Cred ca mi-a inteles confuzia momentana. Dupa cum se vede, nu este exemplarul cel mai elegant, dar are cam jmatate de metru inaltime. |
|
Se intelege, de pe pereti, de ce se cheama 1000 Cups |
|
Abia la Ecuator am inteles ce inseamna cu adevarat o furtuna tropicala. |
|
In drum spre frontiera de est a tarii. Satele sunt sarace, oamenii traiesc in colibe, construite din lut si acoperite cu paie. |
|
Numele meu este babuin. |
|
In Africa de Est, tuturor femeilor li se zice mama. |
|
In asteptarea clientilor. Boda boda este mijlocul de transport in comun cel mai folosit in Uganda. |
|
Poltistii de circulatie ugandezi au uniforme albe. O curioasa alegere pentru o tara unde tarana rosie te acopera din centru pana in periferie. |
|
Pescarii trec in pirogi din lac in rau zi de zi. La confluenta Lacului Victoria cu Nilul Alb. |
|
Foarte discret izvorul Nilului Alb. Nu e de mirare ca a fost nevoie de 5 expeditii consecutive pentru identificarea lui. Si, oricum, nu e chiar sigur ca acesta este izvorul. |
|
Bine macar ca e scris! |
|
Cu spatele la Nil, cu fata la Lacul Victoria. |
|
Plantatie de ceai. |
|
La Kasubi, dupa incendiu. Tobele ceremoniale sunt mutate intr-un adapost provizoriu. |
|
Oseminele regilor Bugandei, salvate de la incendiu. Acoperite cu scoarte de copac. |
|
In aceasta casa, familia a reusit sa pastreze vie, prin traditie orala, mostenirea a opt generatii |
|
Da, Uganda este foarte verde. Si cea mai intalnita planta este bananierul. Odata lasat fara grapa de banane, copacul este taiat. Intre timp, alte tulpini vor fi crescut pe langa trunchi. |
|
In complexul Kasubi Tombs |
|
Detaliu din Palatul regilor Bugandei. Ciorile nu prevestesc, ci amintesc despre crimele savarsite de oamenii lui Idi Amin si Milton Obote |
|
Lubiri, resedinta oficiala a Regelui Bugandei. |
|
Centru de detentie. Intrare. |
|
Canalul era umplut cu apa, aflata sub tensiune. Cine incerca sa se salveze murea electrocutat. |
|
Aici erau inghesuite cateva sute de persoane |
|
Urmele luptei pentru supravietuire |
|
Tablou de la intronarea actualului rege al Bugandei, Ronald
Muwenda Mutebi II
|
|
Intrarea in Moschea lui Gaddafi |
|
Candelabrul central. |
|
Vitraliile moscheii. |
|
Vedere asupra orasului din minaret. |
|
Statie de matatu. In spatele pietii Nakasero. |
|
La plaja la Lacul Victoria, la Entebbe. |
Tot inainte cu povestile!
RispondiElimina